Închide meniul

Gabriela Ruse, înfrângere în turul 2 de la Roma! Danielle Collins nu a avut emoţii contra româncei

Alex Masgras Publicat: 8 mai 2025, 17:58

Gabriela Ruse, înfrângere în turul 2 de la Roma! Danielle Collins nu a avut emoţii contra româncei

Garbiela Ruse, în timpul unui meci / Profimedia

Gabriela Ruse a fost eliminată în turul 2 de la Roma, turneu din categoria WTA 1000. Danielle Collins din Statele Unite s-a impus cu un dublu 6-3, după o oră şi 15 minute.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Românca rămâne însă la Roma, acolo unde participă şi în proba de dublu feminin, alături de Mara Kostyuk, din Ucraina.

Gabriela Ruse a fost eliminată de la Roma

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Danielle Collins, cu 6-3, 6-3, joi, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro.

Ruse (27 ani, 88 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră şi 14 minute în faţa favoritei numărul 29, potrivit agerpres.ro.

Gabriela Ruse, care nu a condus niciun moment în acest meci, va primi pentru participare un cec de 21.215 euro şi 65 de puncte WTA.

Reclamă
Reclamă

Collins (31 ani, 35 WTA) are acum 2-1 în meciurile directe cu Ruse, pe care a învins-o în 2021, în finala de la Palermo, cu 6-4, 6-2. Ruse se impusese în săptămâna precedentă, la Hamburg, cu 6-4, 1-6, 7-5, în sferturile de finală, în drumul către singurul său titlu WTA, obţinut după ce venise din calificări.

Gabriela Ruse va evolua şi la dublu la Foro Italico, alături de ucraineanca Marta Kostyuk, urmând să înfrunte cuplul Miyu Kato (Japonia)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).

Jaqueline Cristian, victorie uriaşă cu Putintseva la Roma! Românca s-a calificat în turul 3

Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 74 WTA) a învins-o în două seturi pe jucătoarea mai bine clasată Yulia Putintseva (30 de ani, 29 WTA), în turul al doilea de la Roma.

Reclamă

Jaqueline Cristian s-a impus cu 7-6 (2), 7-5, la capătul unui meci foarte disputat, ce a durat peste două ore.

Cu această victorie, Jaqueline Cristian şi-a egalat cea mai bună performanţă la turneul de 1.000 de puncte de la Roma, accederea în turul 3.

În turul 3, românca o va întâlni pe Diana Shnaider (21 de ani, 11 WTA), cap de serie numărul 13 al turneului, care a învins-o pe Caroline Dolehide (26 de ani, 73 WTA).

În primul tur, Cristian a defilat cu Alycia Parks (24 de ani, 51 WTA), pe care a învins-o cu 6-2, 6-0 după doar 62 de minute de joc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
15:59

LIVE SCOREPortugalia – Spania (22.00) Ibericii se bat pentru trofeul Nations League. Germania – Franţa se joacă ACUM

15:58

LIVE TEXTMeciul de retragere al Cristinei Neagu. Home Legends – World Stars, la Sala Polivalentă

15:57

Cristina Neagu, emoţionată înaintea ultimului meci al carierei: “Nici nu am putut să dorm azi-noapte”

15:55

Noi probleme pentru Neymar! Starul brazilian s-a infectat cu COVID-19

15:32

Cornel Dinu nu a avut milă de tricolori! Nu l-a menajat pe Mircea Lucescu: “1-2 mincinos”

15:01

“Excepţional” Dan Şucu a dat verdictul, după ce Nicolae Stanciu a semnat cu Genoa: “1,3 milioane de români îl aşteaptă”

1 VIDEOAustria – România 2-1. “Tricolorii” lui Mircea Lucescu, al doilea eşec în preliminariile World Cup 2026 2 Cum arată clasamentul în grupa României, după înfrângerea din Austria, în preliminariile World Cup 2026 3 Video“Trebuia să schimbe mai devreme Mircea Lucescu?” Răspunsul autorului golului cu Austria, Florin Tănase! 4 Video“Poate eu am greşit” Mircea Lucescu ştie de ce România a pierdut în Austria: “Nu trebuia să fac asta” 5 EXCLUSIV“Nu mă mai întorc la Inter” Ce i-a transmis Marko Arnautovic lui Cristi Chivu după Austria – România 2-1! 6 Mihai Stoica, mesaj dur pentru Florin Talpan! L-a atacat după decizia ÎCCJ, cu privire la palmaresul Stelei
Citește și
OSZAR »