Închide meniul

Federaţia de Gimnastică din SUA, comunicat brutal după decizia TAS: “Suntem devastaţi! Condamnăm aceste atacuri”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 10 august 2024, 21:25

Federaţia de Gimnastică din SUA, comunicat brutal după decizia TAS: Suntem devastaţi! Condamnăm aceste atacuri

Profimedia

Federaţia de Gimnastică din SUA a transmis un comunicat brutal după decizia TAS. Forul naţional de gimnastică din SUA, alături de Comitetul Olimpic şi Paralimpic SUA, au transmis, sâmbătă seară, o declaraţie, în urma deciziei TAS, care prevede că medalia de bronz la sol, la JO de la Paris, trebuie să revină Anei Maria Bărbosu, în locul sportivei americane Jordan Chiles.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis ca medalia de bronz să fie acordată Ana Mariei Bărbosu, după ce Jordan Chiles a revenit la nota iniţială.

Federaţia de Gimnastică din SUA, comunicat brutal după decizia TAS

“Suntem devastați de hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv în ceea ce privește exercițiul la sol. Cererea de reevaluare a valorii de dificultate a exercițiului la sol al lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună credință și, după părerea noastră, în conformitate cu regulile FIG pentru a asigura o evaluare corectă.

Pe parcursul procesului de apel, Jordan a fost supusă unor atacuri constante, complet nefondate și extrem de dureroase pe rețelele sociale. Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm aceste atacuri și pe cei care le susțin, le încurajează sau le inițiază. O apreciem pe Jordan pentru modul în care s-a comportat cu integritate atât pe terenul de competiție, cât și în afara acestuia, și continuăm să o sprijinim și să o susținem”, a transmis Federaţia din SUA.

FR Gimnastică a anunţat, sâmbătă seară, că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.

Reclamă
Reclamă
Decizia TAS din 10 august, după audieri maraton de peste 8 ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, trebuie ratificată însă de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).

Dacă decizia TAS va fi ratificată, clasamentul primelor 5 locuri ar fi următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).

În consecinţă, România ar aduna 9 medalii – 3 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz.

Federaţia Română de Gimnastică a fost reprezentată la TAS de societatea de avocatura specializată în dreptul sportului, Gherdan şi Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan şi avocaţii Călina Tejan şi Raul Ştefan Celmare.

Reclamă

Dispozitivele şedinţei TAS, potrivit FRG:

”FRG/Bărbosu vs. FIG:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect.

3.⁠ ⁠⁠Scorul iniţial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit.

4.⁠ ⁠⁠Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus.

5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse.

FRG/Voinea vs. FIG

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4”, a anunţat FR Gimnastică.

România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă – 13.700. Pentru nici un minut, Bărbosu a fost medaliată cu bronz, dar o contestaţie la nota lui Jordan Chiles (SUA) i-a adus acesteia locul 3.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5.

Marţi, preşedintele FRG, Carmencita Constantin, a trimis o scrisoare şefului FIG, Morinari Watanabe, în care a cerut prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la dificultate si execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea în finala de la sol, de la Jocurile Olimpice. Potrivit FRG, Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieşire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj.

În acelaşi timp FRG a solicitat ca în spiritul transparenţei să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.

FRG a depus două memorii la Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS). Şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), precum şi Nadia Comăneci s-au implicat în acest caz, în special în relaţia cu FIG.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica România U19 în finala EURO 2025?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:00

Amănunte cruciale despre Dennis Politic! Decizia luată de cei de la FCSB după 11 zile de la transfer

23:34 21 iun.

Moment incredibil la Mondialul Cluburilor! Rezervele celor de la Borussia Dortmund, în vestiar în prima repriză

23:03 21 iun.

Costel Gâlcă rupe tăcerea! Ce l-a nemulţumit pe antrenor în primul amical al verii pentru Rapid

22:46 21 iun.

Kylian Mbappe va rata meciul Real Madrid – Pachuca, de la Cupa Mondială a Cluburilor

22:00 21 iun.

Inter – Urawa 2-1. Cristi Chivu câştigă primul meci pe banca “nerazzurrilor”, după un gol înscris în prelungiri

21:58 21 iun.

Dinamo a rezolvat un nou transfer! Prima reacție a jucătorului: “Sunt foarte fericit!”

1 Mircea Rednic îl transferă la Standard Liege pe titularul lui Dinamo din sezonul trecut. Ce contract i s-a oferit jucătorului 2 Cătălin Chirilă, aur în proba de 1000m, la CE de kaiac-canoe! Victorie dramatică în faţa campionului olimpic 3 Edi Iordănescu, atacat dur după debutul la Legia Varşovia! Polonezii nu au avut milă: “Dezastru” 4 “Acasă ce să fac?” Constantin Budescu nu agață ghetele în cui! Mijlocașul, anunț despre viitorul său 5 George Ogăraru, replică pentru contestatari: “Asta e Steaua! Că tot se întreba lumea care e rostul echipei” 6 VIDEOAlexandru Musi, asaltat de fanii lui Dinamo. Ce i-a cântat galeria jucătorului transferat de la FCSB
Citește și
OSZAR »