Închide meniul
EXCLUSIV

Mircea Lucescu a luat decizia: portarii pe care se bazează în dubla cu Austria şi Cipru

Publicat: 22 mai 2025, 13:49

Mircea Lucescu a luat decizia: portarii pe care se bazează în dubla cu Austria şi Cipru

Mircea Lucescu, în timpul unui meci - Profimedia Images

România se află în faţa unei duble extrem de importantă, în preliminariile World Cup 2026. Echipa lui Mircea Lucescu va evolua împotriva Austriei (7 iunie, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY) şi a Ciprului (10 iunie, 21:45).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Il Luce va anunţa curând lotul definitiv pentru cele două partide, dar a luat deja decizia legată de portarii pe care se va baza pentru meciurile cu Austria şi Cipru.

Mircea Lucescu a luat decizia: Ionuţ Radu nu va face parte din lot pentru meciurile cu Austria şi Cipru

Chiar dacă a fost inclusiv în lotul lărgit al stranierilor, Ionuţ Radu nu va prinde lotul, chiar dacă a fost urmărit atent în ultima perioadă, în care a avut evoluţii apreciate la Venezia.

Astfel, cei trei portari pe care îi va convoca Mircea Lucescu sunt Florin Niţă, Horaţiu Moldovan şi Ştefan Târnovanu. Il Luce a ales astfel să meargă pe continuitate. Asta nu înseamnă că Radu va avea porţile închise la naţională în următoarea perioadă.

Ionuţ Radu a renăscut la începutul acestui an, atunci când a ajuns la Venezia, după ce în a doua jumătate a anului 2024 nu a apărat deloc. Portarul român a avut un impact imediat la echipa sa, prestaţiile sale fiind apreciate în Italia.

Reclamă
Reclamă

Ionuţ Radu, ultimul meci în tricoul României, în martie 2024

Ultimul meci al lui Ionuţ Radu la naţionala României a fost în preliminariile pentru EURO 2024, 2-1 cu Belarus, pe 28 martie 2023. Prima apariţie sub tricolor venise pe 2 septembrie 2022, 1-1 cu Finlanda, în Nations League.

Drumul spre World Cup 2026 a început cu Florin Niţă între buturi, în eşecul cu Bosnia (0-1) şi a continuat cu Horaţiu Moldovan, în victoria cu San Marino (5-1). A venit rândul lui Radu să spere la o revenire la echipa naţională.

Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru dubla cu Austria și Cipru

Portari

Reclamă
  • Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ionuț RADU (Venezia | Italia, 4/0);

Fundași

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2);

Mijlocași

  • Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 16/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Florinel COMAN (Cagliari | Italia, 20/2);

Atacanți

  • Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 46/11).
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va lua Xabi Alonso titlul în La Liga, în primul său sezon ca antrenor al lui Real Madrid?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
15:23

Fața neplăcută a Formulei 1. Analiza lui Adrian Georgescu

15:01

Ralf Rangnick, mesaj clar despre România înaintea meciului direct. Ce a spus despre Mircea Lucescu

13:55

EXCLUSIVValentin Mihăilă, pe picior de plecare de la Parma! Ce l-a nemulţumit pe internaţionalul român

13:36

Fernando Alonso a devenit ambasadorul circuitului din Barcelona, înaintea Marelui Premiu al Spaniei

13:00

Cum l-a descris Carlo Ancelotti pe Vinicius, după ce a devenit selecţionerul Braziliei: „De aceea vorbesc de bine”

12:55

Răzvan Lucescu: „Când va fi momentul, Cristi Chivu va spune `da!` echipei naţionale”

1 Italienii, mesaj în limba română pentru Cristi Chivu, după ce Parma a reuşit „remontada” cu Atalanta 2 Gigi Becali pregăteşte transferul unui jucător de naţională: „Dacă se ţine de cuvânt, semnează cu noi” 3 Mihai Rotaru a dezvăluit următoarele ţinte ale Universităţii Craiova! Jucători de titlu pentru Mirel Rădoi 4 Gigi Becali a schimbat din nou oferta pentru transferul lui Dennis Politic: „E mai simplu pentru mine” 5 Prima plecare de la Dinamo după acest sezon! Mesajul emoţionant al fotbalistului: „Câine roşu pentru totdeauna” 6 „Nu dau doi bani pe asta!” Cristi Chivu, reacţie fermă după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și
OSZAR »