Închide meniul

Poliția din China, dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza! Ce s-a spus despre o posibilă crimă

Alex Ioniță Publicat: 16 aprilie 2025, 18:22

Poliția din China, dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza! Ce s-a spus despre o posibilă crimă

FOTO: Profimedia

Poliția din provincia chineză Zhejiang a emis un comunicat, după moartea lui Aaron Boupendza. Oamenii legii au făcut o serie de dezvăluiri și au transmis un mesaj legat de o posibilă crimă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aaron Boupendza s-a stins la vârsta de 28 de ani, în decursul zilei de 16 aprilie. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al clădirii în care locuia.

Poliția din China a făcut dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza!

Autoritățile chineze au dezvăluit că au fost contactate în jurul orei locale 13:00. Persoanele care locuiesc în clădire au sunat la numărul de urgență pentru a anunța faptul că Aaron Boupendza a căzut de la mare înălțime.

Reprezentanții poliției au dezvăluit faptul că Aaron Boupendza a fost preluat apoi de echipajele medicale și transportat la spital. Totuși, din nefericire, medicii nu au reușit să îl resusciteze.

Totodată, oamenii legii au anunțat că varianta unei crime nu este luată în calcul.

Reclamă
Reclamă

„Pe 16 aprilie 2025, la ora 13:14, secția noastră de poliție a primit un apel din partea cetățenilor, anunțând că o persoană a căzut de la înălțime într-un complex rezidențial din districtul nostru.

Secția noastră a mobilizat rapid forțele de poliție la fața locului și a transportat victima la spital pentru îngrijiri medicale cât mai repede posibil. Din păcate, victima a fost declarată decedată după ce a fost resuscitată fără succes.

În urma verificărilor, victima a fost identificată ca fiind Aaron Boupendza, bărbat, în vârstă de 28 de ani, cetățean al Republicii Gabon, jucător străin al Clubului de Fotbal Zhejiang Professional.

Reclamă

După investigațiile detaliate efectuate la fața locului de către autoritățile de poliție — inclusiv anchete, interviuri și analiza materialelor video — s-a constatat că decesul a survenit în urma unei căderi de la înălțime din locuința închiriată, fiind exclusă suspiciunea unei fapte penale.

Biroul de Securitate Publică din Districtul Yuhang, Orașul Hangzhou – 16 aprilie 2025″, se arată în comunicatul emis de autoritățile din China.

Comunicatul emis după moartea lui Aaron Boupendza

De menționat este și faptul că, potrivit digisport.ro, Aaron Boupendza a fost internat cu câteva zile înainte să moară. Medicii au descoperit atunci că fostul jucător de la Rapid avea mai multe arsuri pe corp.

Acum, anchetatorii vor să afle dacă arsurile au fost provocate în mod accidental sau dacă Boupendza s-a automutilat.

Reacţia echipei Zhejiang, la care evolua Aaron Boupendza, după moartea fotbalistului

Echipa chineză Zhejiang a oferit prima reacţie după decesul lui Aaron Boupendza, care a şocat pe toată lumea. Chiar dacă jucătorul ei a murit, Zhejiang a jucat astăzi, împotriva celor de la Hakka.

După ce a condus cu 2-0, Zhejiang a încheiat la egalitate partida cu Hakka, după ce oaspeţii au înscris două goluri din două lovituri de la 11 metri.

„Aaron Boupendza a murit astăzi, din păcate, în timp ce se afla la reședința sa. În prezent, clubul cooperează cu departamentele relevante în cadrul anchetei. Tot personalul clubului își exprimă cele mai sincere condoleanțe”, a transmis Zhejiang pe reţelele sociale.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Louis Munteanu la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:25 24 mai

Antonio Conte a intrat în istoria Serie A! Performanţa fabuloasă realizată după titlul cucerit cu Napoli

0:06 24 mai

VIDEO & FOTOHaos pe străzile din Napoli! Fanii au dat startul nebuniei, după al patrulea Scudetto din istoria echipei

23:48

Napoli a cucerit titlul în Serie A! Antonio Conte a adus al patrulea Scudetto din istoria clubului

23:36

CFR Cluj are planuri mari pentru sezonul viitor! Mario Camora a spus totul, după 1-1 cu FCSB: „O să ne întărim”

23:09

„A stricat meciul!” Dan Petrescu a făcut praf arbitrajul după CFR – FCSB 1-1: „Meritam victoria, 100%!”

23:05

Pepe Reina a primit cartonaşul roşu în ultimul meci al carierei! Standing ovation pentru spaniol în Como – Inter

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 VIDEOCharles Leclerc a dominat primele antrenamente de la Monaco. Cursa e duminică, (15:45, Antena 1, AntenaPLAY) 3 Gigi Becali face transferul verii! Jucătorul de naţională pe care îl vrea la FCSB. Dezvăluiri din interior 4 Mihai Stoica s-a prăbușit după tragedia care a lovit-o pe FCSB chiar în ziua meciului cu CFR: „Rămâi cu bine” 5 Primul antrenor de pe lista Petrolului, după plecarea lui Mehmet Topal! Numele așteptat la Ploiești 6 Alexandru Stoian, gol după 18 de secunde la al doilea meci pentru FCSB! A uimit pe toată lumea la duelul cu CFR
Citește și
OSZAR »