Portarul italian Alessandro Micai a semnat vineri un contract cu vicecampioana României, CFR Cluj, a anunţat gruparea din Gruia pe pagina oficiala de Facebook.
Transferul a fost făcut cu o zi înainte ca CFR să dispute Supercupa României, contra celor de la FCSB. FCSB – CFR Cluj e în format LIVE TEXT sâmbătă, de la ora 20:00, pe AS.ro. Supercupa României se dispută în Ghencea.
Portarul Alessandro Micai, prezentat oficial de CFR Cluj!
„Un nou portar italian la CFR Cluj! Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Alessandro Micai este noul portar al echipei noastre!
Un goalkeeper experimentat, Alessandro a evoluat până acum în ţara sa natală, unde a bifat aproape 300 de apariţii în Serie B pentru echipe precum Bari, Cosenza, Reggina sau Salernitana, cu cea din urmă reuşind promovarea în Serie A în sezonul 2020/2021.
Îi urăm bun venit, multă baftă şi cât mai multe realizări alături de clubul nostru!”, a transmis CFR Cluj, în mesajul postat pe Facebook, în care a anunţat transferul lui Micai.
Alessandro Micai a jucat în sezonul trecut la Cosenza şi este al şaptelea jucător transferat de CFR în această vară.
Dan Petrescu a lăudat transferurile FCSB-ului şi s-a plâns de cele ale CFR-ului: “Niciunul nu e certitudine”
Dan Petrescu a lăudat transferurile făcute în acest mercato de FCSB, înaintea duelului echipei sale cu campioana din Supercupa României.
