Când Carlo Ancelotti a descălecat, a doua oară, la Real Madrid, i-a găsit pe Bale și pe Hazard, doi dintre cei mai scumpi jucători din lume, în lot. Toată lumea spunea că nu se mai crede în revenirea lor, dar italianul a închis ochii și urechile și le-a mai dat o șansă.
În primele jocuri au fost titulari, apoi, în etapa a 4-a, au dispărut. Dacă belgianul a încercat să mai înșele aparențele, galezul n-a mai dat semene de viață, adunând, într-un sezon, sub 300 de minute. Nu a venit nici măcar la festivitatea de premiere și nici la bucuria de la ”Cibeles”. Unii zic că s-a gândit să ajungă cu naționala țării sale la Campionatul Mondial decât să se concentreze pe Real Madrid. Finalmente, Carlito ar fi vrut să-i asigure lui Bale o despărțire frumoasă de clubul pentru care chiar a luptat până prin 2018. Dar pe galez îl doare, mereu, spatele.
- În ultimele sale două sezoane la Real, Gareth a adunat trei goluri!!!
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu al Austriei e LIVE în AntenaPLAY, în perioada 27-29 iunie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Barcelona se întoarce pe Camp Nou. Modul spectaculos prin care catalanii au anunţat revenirea
- Barcelona, “taxată” pentru situaţia transferului lui Nico Williams: “Atât de lipsită de tact”
- Barcelona face al doilea transfer al verii! ”Messi al Suediei” vine pe Camp Nou. Anunţul lui Fabrizio Romano
- Pierdere uriaşă pentru Xabi Alonso la Real Madrid: Jude Bellingham a anunţat că se va opera la umăr
- Deco, anunțul momentului despre viitorul lui Wojciech Szczesny! Ce se întâmplă cu portarul Barcelonei