Lamine Yamal este unul dintre cei mai buni jucători din lume, chiar dacă starul Barcelonei are doar 17 ani. Felul în care a strălucit în acest sezon l-a făcut să fie al doilea favorit la câştigarea Balonului de Aur, după Ousmane Dembele.
Yamal are contract cu Barcelona până în vara lui 2026, iar Joan Laporta a anunţat că înţelegerea va fi prelungită după ce starul cotat la 180 de milioane de euro va deveni major.
Lamine Yamal îşi va prelungi contractul cu Barcelona
Campion european cu Spania, în 2024, Lamine Yamal a fost unul dintre cei mai buni jucători ai catalanilor, în acest sezon, alături de Raphinha sau Lewandowski. Ibericul şi-a trecut în cont 18 goluri şi 25 de pase decisive, în 54 de partide.
“Lamine Yamal a acceptat propunerea noastră de prelungire a contractului. Va semna imediat după ce va împlini 18 ani”, a spus preşedintele Barcelonei, citat de celebrul jurnalist Fabrizio Romano. Lamine va deveni major pe 13 iulie.
🚨📝 Laporta: “Lamine Yamal has already accepted our contract proposal. We just need him to sign as soon as he turns 18”. pic.twitter.com/Uc82Kvr29M
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) May 20, 2025
Laporta a mai specificat un lucru important: Yamal va avea un salariu consistent, asta după ce conducerea Barcelonei nu a luat în calcul vârsta fragedă a jucătorului care şi-a trecut în cont dubla titlu-cupă în această stagiune.
Lamine Yamal i-a mulţumit şi lui Xavi
Lamine Yamal i-a mulțumit unui fost antrenor, după ce a cucerit al doilea titlu cu Barcelona. Puștiul minune al catalanilor nu l-a uitat pe Xavi și a avut un mesaj special pentru fostul său tehnician.
Xavi a fost cel care l-a promovat pe Lamine Yamal la prima echipă a Barcelonei, în 2023, an în care catalanii au cucerit de asemenea titlul.
