Închide meniul

Carlo Ancelotti, după ce a aflat că e dorit pe banca naționalei Braziliei: ”Mă măguleşte, mă încântă”

Dan Roșu Publicat: 2 aprilie 2023, 12:07

Carlo Ancelotti a oferit declarații după ce a aflat că e dorit pe banca naționalei Braziliei, după demiterea lui Tite. Don Carlo susține că vrea să respecte contractul pe care îl are cu Real Madrid, ce expiră în vara lui 2024.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Realitatea este că naţionala Braziliei mă vrea, şi asta mă măguleşte, asta mă încântă. Dar trebuie să respect actualul contract (care expiră în iunie 2024 – n.r ), contract pe care vreau să-l onorez până la final”, a spus Ancelotti.

Carlo Ancelotti, după ce a aflat că e dorit pe banca naționalei Braziliei

„Am un contract, vreau să-l onorez, pentru că îmi place acest club şi această echipă. Şi tot ce se va întâmpla apoi este viitorul, şi nimeni nu ştie viitorul”, a precizat „Carletto”, citat adesea în presa braziliană ca un potenţial viitor antrenor al Braziliei.

Ancelotti a spus însă că nu-l cunoaşte pe preşedintele federaţiei braziliene. „Nu-l cunosc, dar dacă vrea să vorbească cu mine, îl voi întâlni cu plăcere”, a spus el. „Nu mă surprinde că există zvonuri de genul acesta şi nu mă îngrijorează.

Este destul de clar: voi rămâne aici atâta timp cât Real Madrid îmi va permite să continui aici. Simt foarte mult sprijin din partea preşedintelui, a suporterilor şi a jucătorilor, atmosfera este foarte calmă în jurul meu, iar şi eu sunt foarte calm. Acum avem două luni şi jumătate pentru a încerca să câştigăm titluri”, a subliniat tehnicianul italian.

Reclamă
Reclamă

La finalul anului trecut, brazilienii au dezvăluit şi ce condiţii ar fi pus tehnicianul campioanei Spaniei. Ancelotti şi-a dorit să se aşeze la masa negocierilor doar în momentul în care postul rămâne vacant, lucru deja ”rezolvat”. Mai mult, a vrut să îşi încheie sezonul pe banca lui Real Madrid. Acesta mai are contract cu gruparea blanco până în iunie 2024.

Carlo Ancelotti s-a răzgândit

Deşi spusese la începutul sezonului că îşi va opri cariera de antrenor după această perioadă la Real Madrid, Carlo Ancelotti a recunoscut sâmbătă că nu va mai spune acelaşi lucru astăzi. “Nu. Vom vedea”, a spus el.

Real Madrid joacă, duminica, în etapa a 27-a a campionatului Spaniei, cu Real Valladolid.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica FCSB în grupa principală din Champions League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
14:53

Victor Angelescu e noul preşedinte al Rapidului! Ce se întâmplă cu Cristi Săpunaru

14:45

România U19 – Spania U19 LIVE TEXT (21:00). Duel tare pentru tricolori la EURO U19

14:41

Transferuri pe bandă rulantă la Universitatea Craiova! Jucătorul care revine la echipa lui Mirel Rădoi

13:45

Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid! Kevin De Bruyne, mutare de lux la Napoli

13:35

Mauro Pederzoli, dezvăluiri despre Cristi Chivu! Ce a făcut antrenorul român pe banca celor de la Parma

13:22

Mircea Rednic, prima reacţie după ce a semnat cu Standard: “M-am întors acasă”

1 Ioan Andone ar putea reveni în Liga 1: “Actele au fost deja depuse” 2 Cele patru transferuri pe care Barcelona vrea să le facă pentru sezonul viitor. Jucătorii doriţi de Hansi Flick 3 “Eram suficient de bun pentru pole”. Charles Leclerc, reacţie fermă înaintea Marelui Premiu al Canadei 4 VideoMax Verstappen şi George Russell, o nouă controversă în Marele Premiu al Canadei! Ce riscă pilotul Red Bull 5 Oscar Piastri, avertisment pentru rivali! Ce le-a transmis după calificările din Canada: “O poziţie bună” 6 Max Verstappen nu se teme de George Russell! Anunţul campionului după ce a pierdut pole-ul pe final
Citește și
OSZAR »