Închide meniul

Gigi Becali poate da două super-lovituri pe piaţa transferurilor. “Perlele” de la FCSB care sunt aproape de Galatasaray

Antena Sport Publicat: 9 noiembrie 2021, 16:07

Gigi Becali poate da două super-lovituri pe piaţa transferurilor. Perlele de la FCSB care sunt aproape de Galatasaray

Hepta

“Octavian Popescu şi Ianis Stoica se află pe radarul lui Galatasaray”, au notat turcii de la Sabah, care au oferit şi cifrele pe care cei doi le au în toate competiţiile, în acest sezon, 4, respectiv 5 goluri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Galatasaray l-a vrut şi în vară pe Octavian Popescu

Despre interesul lui Fatih Terim pentru Octavian Popescu a mai amintit presa din Turcia şi în finalul lunii august, după ce Cicâldău şi Moruţan semnaseră deja. Patronul vicecampioanei României nu a stat pe gânduri şi a anunţat că îl lasă să plece pentru 15 milioane de euro.

“Octavian Popescu este unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc şi a atras atenţia a mai multor cluburi europene. Fiecare meci jucat de tânărul de 18 ani este urmărit, în format live, de zeci de scouteri”, spuneau jurnaliştii turci, la momentul respectiv.

La fel ca şi atunci, Galatasaray va încerca să scadă din preţul cerut de Gigi Becali şi turcii speră să poată rezolva mutarea lui Popescu pentru o sumă de până la 6-7 milioane de euro.

Prețul lui Octavian Popescu i-a speriat şi pe italieni. Cine s-a interesat de „perla” lui Gigi Becali

Octavian Popescu (18 ani) este jucătorul de pe urma căruia Gigi Becali speră să obțină cei mai mulți bani. Puștiul a stârnit interes în Italia, dar prețul său a stârnit o reacție virulentă.

Reclamă
Reclamă

Bogdan Pătrașcu, fost jucător în Italia care are relații bune în Peninsulă, a dezvăluit ca a fost sunat de un om de fotbal din Italia, care însă a închis telefonul când a auzit cât cere Gigi Becali pentru „perla” sa.

„Cred că acum vreo 5-6 luni m-a sunat cineva din Italia cu care am rămas în relații. Îl voia pe Octavian Popescu. A zis că îi place de el. I-am spus 10 milioane. Mi-a zis: ‘Te-am pupat’. Mi-a închis. Ce să plec de mai de jos? I-am zis așa, ce pretenții există prin ziare. Dar i-am zis să vină în România să vorbim. ‘Te-am pupat’, a răspuns”, a declarat Pătrașcu, cu o lună în urmă.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica Interul lui Cristi Chivu în fazele eliminatorii la Mondialul Cluburilor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
13:56

Jannik Sinner, apariţie surpriză în videoclipul legendarului Andrea Bocelli. Tenismenul are şi el versuri

13:50

Lionel Messi a spus totul despre rivalitatea cu Cristiano Ronaldo: “Îl admir. Suntem doi tipi normali”

13:02

În ce competiţie UEFA va juca FCSB în sezonul viitor? Rezultatul calculelor efectuate de statisticieni

12:52

EXCLUSIVIanis Hagi este dorit de Edi Iordănescu la Legia Varşovia! Internaţionalul român, primul pe lista polonezilor

12:09

Reproşurile şefului Ferrari, după Marele Premiu al Canadei: “E o lecţie pentru noi”. Întreaga echipă, vizată

12:07

Afacerea “Dennis Man” prinde contur. Anunţul publicaţiei “de casă” a lui Lazio

1 “Şi-a bătut joc”. Sorin Cârţu, mesaj dur după ce Andrei Ivan a revenit la Universitatea Craiova 2 Vlad Chiricheş îşi prelungeşte contractul cu FCSB. La ce bonus a renunţat: “Nu vrea banii” 3 VIDEO & FOTOFCSB a plecat în cantonament în Olanda! Elias Charalambous, marele absent 4 Florin Niţă o lasă pe “hold” pe Dinamo. Planul portarului dorit de “câinii roşii” 5 Gigi Becali schimbă numele FCSB-ului: “În septembrie vine hotărârea”. Cum se va numi campioana 6 “Puţină ruşine să avem!” Gigi Becali, reacţie dură după ce Florin Talpan a cerut retrogradarea FCSB-ului
Citește și
OSZAR »