Închide meniul
NEWS ALERT

Federaţia Română de Fotbal contestă la TAS decizia UEFA după România – Kosovo

Dan Roșu Publicat: 3 decembrie 2024, 12:43

Federaţia Română de Fotbal contestă la TAS decizia UEFA după România – Kosovo

Imagini din timpul meciului România - Kosovo - frf.ro

Federaţia Română de Fotbal va face contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce UEFA a stabilit ca România să joace fără spectatori un meci oficial şi a luat hotărârea de a amenda FRF cu un total de peste 130.000 de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă cea mai importantă decizie, victoria la masa verde cu Kosovo, ne-a avantajat, FRF consideră exagerate amenzile primite, dar şi pedeapsa de a disputa un meci cu porţile închise.

Federaţia Română de Fotbal merge la TAS

“Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, și anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancționată.

În schimb, noi am primit niște amenzi și o sancțiune pe care le considerăm prea mari”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“Federația Română de Fotbal subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului și că aceștia au fost provocați, existând mai multe dovezi în acest sens. Prin acest demers FRF dorește să protejeze imaginea fotbalului românesc și să lupte pentru respectarea principiilor de fair-play”, se mai arată pe frf.ro.

Reclamă
Reclamă

România a câştigat meciul cu Kosovo la masa verde

România a câştigat meciul cu Kosovo, la masa verde, cu 3-0. UEFA a dictat nu mai puțin de șapte amenzi pentru România, după comportamentul fanilor din tribunele Arenei Naţionale. Mai mult, România va evolua fără suporteri în următorul meci oficial.

De partea cealaltă, kosovarii au fost şi amendaţi cu 6.000 de euro pentru comportamentul nepotrivit.

Amenzile primite de FRF

  • 50.000 de euro
  • 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare nepotrivite pentru un eveniment sportiv.
  • 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte.
  • 4.500 de euro pentru aprinderea artificiilor.
  • 8.000 de euro pentru utilizarea laserului
  • 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale.
  • 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde Dinamo cupele europene, după ieşirea din insolvenţă?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:46 29 iun.

FotoBernie Ecclestone a avut prima sa apariţie pe un podium al Formulei 1 la 94 de ani!

23:28 29 iun.

Anunţul lui Ianis Hagi despre transfer după ce Gigi Becali a spus că are două oferte, pe lângă cea de la FCSB!

23:06 29 iun.

Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid

22:58 29 iun.

Gigi Becali a luat o decizie radicală la FCSB înaintea startului campionatului: “Păi ce, sunt idiot?”

21:45 29 iun.

Gigi Becali a anunţat că scoate un titular din echipă pentru că are TikTok: “Bine că mi-aţi zis”

21:31 29 iun.

VideoGigi Becali a vrut să îl transfere pe Ianis Hagi la nunta Kirei! Răspunsul pe care i l-a dat fiul lui Gică Hagi

1 FotoCe cadou de nuntă a putut primi Kira Hagi de la Ion Ţiriac 2 FotoKira Hagi, nuntă ca în poveşti! Toate detaliile evenimentului. Gică Hagi i-a adus de la Paris rochia de mireasă 3 FotoCele două cuvinte pe care le-a rostit Gică Hagi după cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu Thomas Ferfelis! 4 FotoKira Hagi, apariţie unică în drum spre altar. Cum a fost surprins şi Gică Hagi. Imaginile unei zile de vis 5 FotoCât a costat rochia de mireasă a Kirei Hagi purtată la nunta ca-n poveşti cu Thomas Ferfelis 6 VideoCum și-a făcut apariția Gigi Becali la nunta Kirei Hagi! Imagini cu patronul de la FCSB
Citește și
OSZAR »