Închide meniul

Bayer Leverkusen a anunţat despărţirea de Xabi Alonso. Cale liberă către Real Madrid

Publicat: 9 mai 2025, 15:24

Bayer Leverkusen a anunţat despărţirea de Xabi Alonso. Cale liberă către Real Madrid

Xabi Alonso, la finalul unui meci - Profimedia Images

Xabi Alonso şi Bayer Leverkusen au anunţat despărţirea amiabilă. Cel mai probabil, din sezonul viitor, ibericul va fi noul antrenor al lui Real Madrid, în locul lui Carlo Ancelotti.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campioana de anul trecut a făcut anunţul oficial prin care contractul lui Alonso va fi întrerupt la finalul acestui sezon, chiar dacă înţelegerea era valabilă până în vara lui 2026.

Bayer Leverkusen a anunţat despărţirea de Xabi Alonso

„Împreună cu Xabi Alonso, am scris istorie şi am câştigat titlul fără eşec, aşa cum nu s-a mai văzut în fotbalul german. A fost un ambasador extraordinar şi un antrenor senzaţional pentru club şi pentru Bundesliga”, a spus Werner Wenning, preşedintele „aspirinelor”.

„Le datorez enorm clubului, jucătorilor, staffului şi angajaţilor şi mai ales fanilor. Succesul nostru a fost reprezentat de evoluţia uriaşă a echipei. Clubul, care a avut foarte mare încredere în mine, merita să câştige primul său titlu. Bayer e pregătită pentru viitor”, a spus Alonso, pentru site-ul oficial al clubului.

Spaniolul a intrat în istoria echipei, care și-a câștigat primul titlu de campioană în mandatul său. De asemenea, Xabi i-a calificat pe germani și într-o finală Europa League, în 2024, pierdută în fața Atalentei cu scorul de 0-3.

Reclamă
Reclamă

Xabi Alonso a preluat-o pe Bayer în octombrie 2022. De atunci a adunat 138 de meciuri pe banca formației din Bundesliga, în care a adunat o medie de 2,16 puncte per meci, potrivit unei statistici oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Xabi Alonso, noul antrenor al lui Real Madrid

În Spania, anunţul a fost de asemenea unul clar: Xabi Alonso va fi noul antrenor al lui Real Madrid, după ce Carlo Ancelotti va pleca de pe Santiago Bernabeu la finalul stagiunii.

Italianul a anunțat faptul că își va anunța decizia, cu privire la viitorul său, pe data de 25 mai. Totuși, ibericii au notat faptul că Ancelotti s-a înțeles deja cu Florentino Perez și că va pleca de la Real Madrid, la finalul actualului sezon.

Reclamă

Potrivit informațiilor oferite de marca.com, Xabi Alonso va semna un contract valabil pe 3 sezoane cu Real Madrid. Acesta îi va aduce în staff-ul echipei pe secundul Sebas Parrilla, dar și pe preparatorul fizic Alberto Encinas.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
17:18

LIVE VIDEOSUA – Elveţia se joacă ACUM, la Campionatul Mondial de hochei. Finlanda – Suedia (21:20)

17:09

EXCLUSIVIon Crăciunescu, cuvinte uriaşe la adresa lui Istvan Kovacs! Ce i-a transmis înaintea finalei Champions League

16:58

NEWS ALERTCarlo Ancelotti este noul selecţioner al Braziliei! Fabrizio Romano a făcut marele anunţ

16:48

Ce a făcut Istvan Kovacs în finalele Conference League şi Europa League? Arne Slot l-a criticat

16:44

Suma pe care o va încasa Istvan Kovacs după ce va arbitra finala Ligii Campionilor, Inter – PSG

16:41

Adrian Mititelu i-a stabilit preţul lui Blănuţă! Dezvăluiri de la negocierile cu Gigi Becali şi Dan Şucu

1 FotoJucătorii FCSB-ului au intrat pe teren, la meciul cu U Cluj, cu tricouri de campioni! 2 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 3 „Aşa se întâmplă cu echipele mari” Dan Nistor, reacţie vehementă după U Cluj – FCSB 0-2: „Prostii” 4 Daniel Bîrligea şi-a cerut scuze: „Nu credeam că pot să jignesc sau să creez ceva rasist” 5 Cosmin Contra va semna azi! Cu ce club s-a înţeles deja „Guriţă” 6 Marius Şumudică a văzut postarea controversată a lui Bîrligea şi a reacţionat vehement! Mesajul pentru atacant
Citește și
OSZAR »