Închide meniul
EXCLUSIV

Miodrag Belodedici, şocat de moartea lui Helmut Duckadam! A început să plângă

Dan Roșu Publicat: 2 decembrie 2024, 14:01

Miodrag Belodedici, şocat de moartea lui Helmut Duckadam! A început să plângă

Helmut Duckadam, în timpul unui eveniment - Hepta

Miodrag Belodedici a oferit primele declaraţii după ce a aflat de moartea lui Helmut Duckadam. „Eroul de la Sevilla” s-a stins la 65 de ani, după problemele grave de sănătate pe care le avea. Duckadam a decedat luni, la Spitalul Militar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Belodedici a început să plângă în timp ce vorbea despre cel care ne-a adus tuturor românilor trofeul Cupei Campionilor Europeni.

Miodrag Belodedici: „E o veste incredibilă”

„A murit Duckadam? Cum, unde? Incredibil! Doamne, Doamne. Vai de capul meu! Nu e o glumă, nu?

Duckadam a murit? Incredibil! Ce probleme avea el? L-am văzut la televizor în urmă cu câteva săptămâni. Incredibil! E o veste incredibilă. Eroul, eroul… el ne-a câştigat Cupa Campionilor. Vai de capul meu.

Ne apropiem, încet încet. Vedeţi, au început problemele. Uite că au început să dispară. Doamne, nu ştiu ce să vă spun! A murit Duckadam. Cum? Vai de capul nostru. Era colegul nostru, cu el am stat… vai de capul meu! Era tânăr. Şi domnul Vochin, care era lângă mine, s-a albit când a aflat. Dacă nu ar fi fost Duckadam în poartă nu am fi câştigat Cupa Campionilor.”, a declarat Miodrag Belodedici în exclusivitate pentru AS.ro.

Reclamă
Reclamă

Helmuth Duckadam a murit la 65 de ani

Fostul portar Helmuth Duckadam a murit la 65 de ani, a anunţat, luni, fostul jucător Marcel Puşcaş.

”Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmuth Duckadam, cel care a reuşit să facă o ţară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a afirmat Marcel Puşcaş, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Ultima intervenţie la Digi Sport, unde a fost colaborator în ultimii ani, a fost pe 28 noiembrie, când a intervenit telefonic înainte de partida FCSB – Olympiacos 0-0, din Liga Europa.

Reclamă

În vară, fostul sportiv a fost operat pe cord deschis şi, ulterior, a dezvăluit că lua zilnic între 18 şi 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 şi 8.000 de euro, notează digisport.ro.

Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.

El a făcut primii paşi în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Şcoala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care şi-a făcut apariţa în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgovişte.

După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua Bucureşti. A fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.

În total, are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa naţională a României a avut două selecţii.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:45 15 mai

Bologna a învins-o pe AC Milan şi a câştigat Cupa Italiei! E primul ei trofeu după mai bine de 5 decenii

0:29 15 mai

Real Madrid a învins-o în prelungiri pe Mallorca! Barcelona mai are de aşteptat până să devină campioană

0:20 15 mai

Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Antrenorul nu va fi pe bancă la meciul cu U Cluj! Mesajul clubului Dinamo

0:14 15 mai

Galatasaray a câştigat pentru a 19-a oară Cupa Turciei. A învins în finală echipa lui Denis Drăguş, Trabzonspor

23:45

CFR Cluj şi-a asigurat prezenţa în preliminariile Europa League! Ce adversari pot întâlni ardelenii

23:35

Final de sezon pentru Dan Petrescu după ce a câştigat Cupa României: „Nu o să mai fiu la echipă”!

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 Dan Şucu schimbă foaia la Rapid! Italianul care a fost la Juventus şi Napoli, în locul lui Viorel Moldovan 3 Atacantul pentru care Gigi Becali nu a vrut să plătească 2 milioane de euro! „I l-am oferit” 4 Dan Şucu i-a găsit înlocuitor lui Patrick Vieira la Genoa! Anunţul făcut de presa din Italia 5 Ionel Ganea, dărâmat după accidentul teribil! Dezvăluiri din spitalul unde se află fiul său de 2 ani 6 Gigi Becali şi Dan Şucu pregătesc schimbul verii în Liga 1! Anunţul patronului FCSB: „Aş fi de acord”
Citește și
OSZAR »