Cristi Chivu are parte de un sezon intens pe banca celor de la Parma. Echipa de pe Ennio Tardini a scos un nou rezultat mare în Serie A. A încurcat liderul clasamentului, Napoli, scor 0-0, pe propriul teren. Chiar şi aşa lupta pentru evitarea retrogradării se va da până în ultima etapă a campionatului.
Cristi Chivu este lăudat la scenă deschisă de către italieni, după ultimul meci. A fost o nouă partidă de infarct pentru cei de la Parma.
Cristi Chivu, eliminat şi lăudat
Cristi Chivu şi Antonio Conte au fost eliminaţi în prelungiri, când Napoli a primit penalty. Apoi, arbitrul a fost chemat la VAR şi a anulat penalty-ul pentru cei de la Napoli. Chiar dacă Parma a încurcat liderul, scor 0-0, nu s-a salvat matematic de la retrogradare. Cu o etapă înaintea finalului de campionat cei de la parma se află pe locul 16, cu 33 de puncte, cu două puncte peste Empoili, prima echipă aflată pe loc retrogradabil.
Chivu a primit nota 6,5 din partea celor de la TuttoMercatoWeb. A fost doua cea mai mare din tabăra Parmei. Cei mai buni jucători au fost portarul Suzuki și fundașul Leoni, care au luat 7. Sursa citată a continuat seria laudelor la adresa antrenorului român. A vorbit despre impactul pe care antrenorul român l-a avut la echipa din Serie A.
”Nu a reușit salvarea (n.r.- de la retrogradare), dar ce personalitate i-a creat Parmei, care a oprit-o mai întâi pe Inter și apoi pe Napoli. Salvarea se va juca în ultima etapă. De la acel meci împotriva `nerazzurrilor` am văzut o echipă compactă și dificil de înfruntat”, au notat jurnaliștii din Peninsulă.
În ultima rundă din Serie A, Parma are meci în deplasare, contra celor de la Atalanta. Cei din Bergamo şi-au asigurat deja locul 3. Suspendat, Chivu nu va putea sta pe banca echipei sale.
- Inter forţează transferul lui Bonny! Afacerea de 25 de milioane de euro
- Dennis Man, tot mai aproape de transferul la Lazio. Suma care va fi plătită în schimbul lui
- Sfatul primit de Cristi Chivu de la un dublu câştigător de Liga Campionilor: “Are nevoie de asta”
- Anunţ surpriză pentru Cristi Chivu! De ce nu îl va susţine Florin Răducioiu în derby-ul Inter-Milan
- Cota lui Dennis Man a scăzut. Cât a ajuns la valoreze românul, în pline negocieri pentru plecarea de la Parma