Campionatul Mondial 2026
Campionatul Mondial 2026 – locul unde vei găsi toate informaţiile, imaginile şi detaliile legate de echipele şi jucătorii favoriţi ce vor participa la Campionatul Mondial 2026.
World Cup 2026 va fi a 23-a ediţie a cupei mondiale şi se va desfăşura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026. 16 oraşe vor găzdui turneul ce va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic.
Numărul total al meciurilor de la Cupa Mondială va creşte de la 64 la 104 meciuri, iar numărul de partide ale echipelor care vor ajunge în finală va creşte de la 7 la 8.
Europa e continentul cel mai bine reprezentat la World Cup 2026 şi va trimite 16 echipe. Africa şi Asia vor avea câte 9 reprezentante, America de Nord – 6, dintre care 3 sunt ţările gazdă, şi Oceania – 1.
Află mai multe
Lionel Messi a revenit în lotul Argentinei. Ce jucător a fost inclus din nou pe listă, după patru ani

Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru dubla cu Austria și Cipru, din preliminariile World Cup 2026

Autorităţile din Mexic au început să se mobilizeze, înainte de Campionatul Mondial. Număr uriaş de fani aşteptaţi

Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

Jose Mourinho poate scrie istorie! În plin scandal în Turcia, „The Special One” este dorit la o naţională de top pentru World Cup 2026

Raphinha a înjurat naţionala Argentinei într-un interviu luat de legendarul Romario. Momente incredibile

România – Bosnia 0-1. Drăguş a irosit 4 ocazii uriaşe. Start ratat pentru „tricolori” în drumul spre World Cup 2026

Selecţionerul Bosniei a ţinut un curs în ţara sa şi le-a arătat antrenorilor cu pregăteşte meciul cu România. Cum l-a caracter pe Dennis Man

Ciprian Marica a dat verdictul înainte de România – Bosnia! Ce a spus despre absenţa lui Louis Munteanu

Marius Marin a spus care sunt marile atuuri ale naţionalei în preliminariile World Cup 2026!

Prima reacţie a lui Lionel Messi, după ce a aflat că ratează marele meci cu Brazilia

Răzvan Marin, mesaj de luptă înainte de România – Bosnia: „Trebuie să începem cu dreptul”! A spus obiectivul preliminariilor: „Asta ne dorim”

„Se vor simţi absenţele lui Drăguşin şi Mihăilă?” Răspunsul lui Florin Niţă înainte de România – Bosnia!

„Asta e cel mai important” Un fost jucător al naţionalei a dat verdictul înainte de România – Bosnia! Ce vrea să facă Mircea Lucescu

Cristi Balaj a ieşit la atac după ce Louis Munteanu nu a fost convocat la naţională de Mircea Lucescu: „Au avut unii grijă să îl coboare”

Neluţu Varga a reacţionat vehement după ce Louis Munteanu nu a fost convocat la naţională! Ce a spus despre Mircea Lucescu

„Multinaţionala FCSB” Ce a postat Mihai Stoica după ce Mircea Lucescu a anunţat convocările pentru dubla cu Bosnia şi San Marino!

Reacţia lui Dinamo după ce Dennis Politic a fost convocat în premieră la echipa naţională de către Mircea Lucescu!

Prima reacţie a lui Dennis Politic după ce selecţionerul Mircea Lucescu l-a convocat în premieră la echipa naţională!

Surprize uriaşe în lotul României pentru dubla cu Bosnia şi San Marino! 4 jucători, convocaţi în premieră la naţională de Mircea Lucescu!

„Are şanse România să meargă din nou la Campionatul Mondial?” Răspunsul categoric al lui Rică Răducanu!

Veste uriaşă pentru Istvan Kovacs! A fost inclus pe lista extinsă a arbitrilor care vor fi prezenţi la World Cup 2026

Donald Trump, încântat că SUA găzduieşte alături de Canada şi Mexic World Cup 2026: „Tensiunea e un lucru bun”

Coldplay contribuie la schimbarea majoră de la World Cup 2026. Ce rol va avea Chris Martin

Schimbare radicală la finala World Cup 2026. Va fi show total în pauza meciului

Didier Deschamps şi-a ales succesorul pe banca naţionalei Franţei: „Zinedine Zidane este un candidat foarte bun!”

Gică Hagi a avut un singur mesaj pentru Mircea Lucescu înaintea preliminariilor World Cup 2026! Cum a comentat accidentarea lui Radu Drăguşin

Lionel Messi, la World Cup 2026! Anunţul făcut de Lionel Scaloni

„E o oportunitate să terminăm pe primul loc” Ianis Hagi a analizat grupa României de calificare la World Cup 2026!

„M-a durut că n-am fost la EURO” Alex Mitriţă a spus ce ar însemna pentru el să meargă cu naţionala la World Cup 2026!

„Ultima mea șansă!” Neymar dă totul pentru a merge la World Cup 2026! Mesajul transmis de starul de la Al-Hilal

„Mereu ne-am calificat când nu am fost favoriţi” Cristi Borcea a spus care sunt atuurile cu care Lucescu ne poate duce la Mondial!

Răzvan Burleanu a anunţat care e principalul obiectiv al naţionalei României, în 2025: „Să câştigăm grupa şi să obţinem calificarea directă la World Cup 2026”

„Mai pregătiţi ca niciodată!” Nicolae Stanciu, convins că România se poate califica la World Cup 2026! Care e marele avantaj al „tricolorilor”

„Mergem la Mondial?” Răspunsul lui Gabi Tamaş după tragerea la sorţi a preliminariilor World Cup! Ce a spus despre grupa României

Vali Creţu vrea să meargă la World Cup 2026: „Merit să fiu la naţională”. Mesaj categoric pentru Mircea Lucescu: „Zi de zi voi munci”

Florin Gardoş are mare încredere în naţionala României înaintea preliminariilor World Cup 2026: „Ne dă speranţe”. Avertismentul lui Răzvan Raţ

Florin Prunea, avertisment înainte de meciurile din preliminariile World Cup 2026: „Riscăm depunctarea”

„Se discută la TAS” Anunţul lui Mircea Lucescu despre primul meci al României din preliminariile World Cup 2026

Victor Piţurcă a comentat grupa României din preliminariile World Cup: „Mai bine de atât nu se putea”! Verdictul fostului selecţioner: „Suntem peste ei”

Gică Hagi, prima reacție după ce România și-a aflat grupa din preliminariile World Cup 2026: „Să le dăm încredere!”

Raul Florucz trebuie să aleagă între România şi Austria! Reacţia sa după ce ambele picat în aceeaşi grupă: „Nu ştiu ce o să fac”

Ce cotă are România la câștigarea grupei din preliminariile World Cup 2026! Analiza specialiștilor

Denis Drăguș, cu gândul doar la calificarea la World Cup după ce România și-a aflat grupa: „Avem în cap doar primul loc! Detaliul remarcat

„Aroganţi!” Presa din Bosnia a răbufnit după bucuria românilor la tragerea la sorţi pentru preliminariile World Cup 2026: „Nu au respect”

„Credeam că Dumnezeu e neamț!” Marcel Răducanu, mesaj savuros despre grupa României din preliminariile pentru World Cup 2026

„E important!” Verdictul dat imediat după ce s-a stabilit programul României, din preliminariile World Cup 2026! Obiectivul fixat pentru „tricolori”

Programul României în preliminariile World Cup 2026! Când joacă „tricolorii” cu Austria

„Trebuie să fim precauți” Avertismentul lui Gino Iorgulescu pentru Mircea Lucescu: „Echipele mici le-au făcut probleme”

Detaliul remarcat de Dănuţ Lupu, după ce România şi-a aflat adversarele din preliminariile World Cup 2026: „S-a întors norocul!”
mai
0:40 VIDEOFCSB, paradă pe străzile din Bucureşti cu trofeul de campioană. Jucătorii au început petrecerea 18
mai
0:09 Eliza Samara – Debora Vivarelli LIVE VIDEO (20:30, AntenaPLAY). Programul de azi al românilor la Campionatele Mondiale 2025 18
mai
0:06 Fanii Universității Craiova au plecat de la meciul cu FCSB în minutul 35! Anunțul Jandarmeriei 23:41 „Lipsă de respect” Mirel Rădoi a răbufnit după ce a văzut că jucătorii de la FCSB au mers costumați la stadion 23:32 VideoGigi Becali s-a urcat pe maşină, la sărbătoare de titlu a FCSB-ului. Show alături de fani: „Lăsaţi-ne să ne pregătim…” 23:15 FotoFCSB a primit trofeul de campioană. Imagini superbe de la sărbătoarea roş-albaştrilor 23:06 „Tipii aceștia sunt nebuni!” Elias Charalambous, val de laude pentru jucătorii de la FCSB: „Profesioniști” 23:00 VIDEOCanada – Slovacia 7-0! Sidney Crosby a reușit o „dublă”. Rezultatele zilei la Campionatul Mondial de hochei 22:36 Elias Charalambous a refuzat o sumă uriașă pentru a rămâne la FCSB! Dezvăluirea lui Gigi Becali: „Mi-a promis!” 22:33 Cum poate deveni Ionuţ Luţu antrenorul FCSB-ului. Gigi Becali a dezvăluit totul: „Îl fac milionar” Vezi toate știrile